Angela Nuțu
8 cele mai întâlnite greşeli de gândire pe care creierul nostru le face în fiecare zi

8 cele mai întâlnite greşeli de gândire pe care creierul nostru le face în fiecare zi

Pregăteşte-te să fii cu adevărat şocat.

 

Am fost cu adevărat şocată de unele din greşelile de gândire pe care le fac subconştient, tot timpul. Evident, niciuna nu este o greşeală care să pună viaţa în pericol, dar sunt cu adevărat surprinzătoare şi evitându-le ne-ar putea ajuta să luăm deciziile sensibile mai raţional.

În special când ne dorim o auto-îmbunătăţire a sinelui continuă, în timp ce construim platforma Buffer de administrare social media, dacă ne uităm la valorile noastre, să fim conştienţi de greşelile pe care le avem în mod natural în gândirea noastră, poate face o mare diferenţă în a le evita. Din păcate, multe dintre acestea au loc în subconştient, aşa că va fi nevoie de timp şi efort pentru a le evita – chiar şi dacă vrei asta.

Cu toate acestea, cred că este fascinant să înveţi mai mult despre cum gândim şi luăm decizii în fiecare zi, aşa că hai să ne uităm la câteva dintre obiceiurile de gândire pe care nu ştiam că le avem.

 

 

1. Ne înconjurăm de infomaţie care se potriveşte cu credinţele noastre

Tindem să placem oamenii care gândesc ca noi. Dacă suntem de acord cu credinţele cuiva, suntem mai predispuşi la a fi prieteni cu ei. În timp ce asta face sens, înseamn că noi, la nivel subconştient, începem să ignorăm sau să îndepărtăm orice ameninţă părerile noastre despre lume, din moment ce ne înconjurăm de oameni şi informaţie care confirmă ceea ce noi deja gândim.

Asta se numeşte bias de confirmare. Dacă ai auzit vreodată de iluzia frecvenţei, asta este foarte asemănătoare. Iluzia frecvenţei are loc atunci când îţi cumperi o maşină nouă şi dintr-odată vezi aceeaşi maşină peste tot. Sau când o gravidă remarcă dintr-odată şi peste tot celelalte femei însărcinate. Este o experienţă pasivă, în care creierele noastre caută informaţie ce are legătură cu noi, dar credem că de fapt a avut loc o creştere reală în frecvenţa apariţiilor a astfel de întâmplări.

Este asemănător cu cum îmbunătăţirea limbajului corporal poate cu adevărat să schimbe şi cine suntem oameni.

Bias-ul de confirmare este o formă mai activă a aceleiaşi experienţe. Are loc atunci când căutăm proactiv informaţie care confirmă credinţele noastră deja existente.

 

Nu facem asta doar cu informaţia pe care o înmagazinăm, dar în acest fel  abordăm şi amintirile. Într-un experiment din 1979 de la Universitatea din Minnesota, participanţii au citit o poveste despre o femeie Jane care reacţiona extrovertit în unele situaţii şi introvertit în altele. Când participanţii s-au întors câteva zile mai târziu, erau împărţiţi în două grupuri. Unui grup i-a fost pusă întrebarea dacă lui Jane i s-ar potrivi un loc de muncă ca şi librar, celălalt grup a primit întrebarea cu locul de muncă ca şi agent de vânzări imobiliare. Grupul cu agentul de vânzări a făcut exact opusul: şi-au amintit-o pe Jane ca fiind extrovertită, au spus că i s-ar potrivi un loc de muncă pe piaţa imobiliară şi când au fost întrebaţi mai târziu dacă ar fi un librar bun, au răspuns că nu.

În 2009, un studiu din Ohio a demonstrat faptul că ne va lua cu 36% mai mult timp să citim un eseu dacă se subscrie părerii noastre.

 

De fiecare dată când opiniile sau credinţele tale sunt atât de interconectate cu imaginea de sine, nu le-ai putea îndepărta fără să răneşti conceptele de bază ale sinelui, eviţi situaţii care ar putea face rău acelor credinţe. David McRaney

 

Trailerul cărţii lui David McRaney, You are Now Less Dumb, explică acest concept foarte bine cu o poveste despre cum oamenii obişnuiau să gândescă că gâştele trăiau în copaci (pe bune), şi cum provocându-ne credinţele în mod obişnuit este singura modalitate de a evita să rămâi blocat în bias-ul de confirmare.

https://youtu.be/zWSe2qezhm4 

 

2. Credem în iluzia “corpul înotătorului”

Aceasta este una dintre greşelile mele preferate pe care le-am descoperit. În cartea lui Rolf Dobelli,  The Art of Thinking Clearly, explică cum ideile noastre despre talent şi exerciţiu extensiv sunt complet ieşite de pe pistă:

Înotătorii profesionişti nu au corpuri perfecte pentru că se antrenează intens. Mai degrabă, sunt buni înotători datorită fizicului lor. Cum le sunt create corpurile este un factor de selecţie şi nu un rezultat al activităţii lor.

Iluzia “corpului de înotător” are loc când confundăm factorii de selecţie cu rezultatele. Un alt exemplu bun sunt universităţile de top: sunt ele cu adevărat cele mai bune şcoli sau îşi aleg ei cei mai buni studenţi, care au rezultate bune indiferent de influenţa şcolii? Mintea ne joacă feste de multe ori, iar aceasta este una dintre cele de care trebuie să fii conştient.

Ce mi-a sărit în evidenţă în timp ce făceam cercetări în această secţiune a fost acest citat din cartea lui Dobelli:

 

Fără această iluzie, jumătate din campaniile publicitare nu ar funcţiona.

 

Face sens atunci când te gândeşti la asta. Dacă credem că suntem predispuşi să fim buni la anumite lucruri (sau nu), nu am crede în campaniile publicitare care promit să ne îmbunătăţească aptitudinile în domenii în care este puţin probabil să nu excelăm niciodată.

Asta se aseamănă cu aptitudinea de a învăţa să spui nu sau cum funcţionează de fapt creativitatea: Amândouă divaghează puternic de la ceea ce credem noi că este adevărat, versus ce acţiuni ne vor ajuta cu adevărat să obţinem rezultatul pe care îl vrem.

 

3. Ne îngrijorăm de lucruri pe care le-am pierdut deja

Indiferent cât de multă atenţie îi deducţiei greşite a costurilor recuperate (sunk cost fallacy), în mod natural, încă tind gravitaţional către ea.

Termenul de sunk cost (costuri recuperate) se referă la orice cost (nu doar monetar, dar şi de timp şi efort) care a fost plătit deja şi nu mai poate fi recuperat. Aşadar, o plată de timp sau de bani care s-a dus practic pentru totdeauna.

Motivul pentru care nu putem ignora costul, chiar dacă s-a plătit deja pentru el, este pentru că suntem setaţi să simţim pierderea mai puternic decât câştigul. Psihologul Daniel Kahneman explică asta în cartea sa, Thinking Fast and Slow:

Organismele care au pus mai multă urgenţă pe a evita pericolele decât au făcut pe a-şi maximiza oportunităţile au fost mai predispuşi să predea asta genelor. Aşadar, în timp, prospectul pierderilor a devenit un motivator mai puternic asupra comportamentului tău decât promisiunea câştigului .

Sofismul costurilor recuperate se joacă cu această tendinţă a noastră de a accentua pierderea în detrimentul câştigului. Acest studiu de cercetare este un exemplu minunat despre cum funcţionează asta:

 

Hal Arkes şi Catehrine Blumer au creat în 1985 un experiment care a demonstrat tendinţa ta de a deveni neclar atunci când intervin costurile recuperate. I-au rugat pe subiecţi să presupună să au cheltuit 100$ pe o călătorie la ski în Michigan, dar curând după au găsit o excursie mai bună în Wisconsin pentru 50$ şi şi-au cumpărat un bilet şi pentru această excursie. Apoi i-au rugat pe oamenii din studiu să-şi imagineze că au aflat că cele două excursii s-au suprapus, iar biletele nu pot fi restituite sau re-vândute. Pe care credeţi că l-au ales, vacanţa cea bună de 100$ sau pe cea minunată de 50$?

Mai multe de jumătate din oamenii din studiu au ales varianta mai scumpă. Nu a promis că va fi la fel de distractivă, dar pierderea părea mai mare.

 

Aşadar, ca şi cu celelalte greşeli pe care le-am explicat în acest post, sofismul costurilor recuperate ne-a condus la a rata sau a ignora lucruri logice care ne-au fost prezentate şi la a lua, în schimb, decizii iraţionale bazându-ne pe emoţii – fără măcar să ne dăm seama că facem aşa:

Sofismul te împiedică că realizezi că cea mai bună alegere este să faci orice promite a fi o experienţă mai bună în viitor, nu cea care neagă sentimentul pierderii din trecut.

Fiind aşa o reacţie subconştientă, este foarte dificil să o eviţi pe aceasta. Pariul nostru cel mai bun este să încercăm să separăm lucrurile curente pe care le avem de  orice s-a întâmplat în trecut. Spre exemplu, dacă îţi cumperi un bilet la film doar pentru a-ţi da seama că filmul e groaznic, poţi fi:

  1. Să stai şi să vizionezi filmul, să obţii valoarea banilor tăi din moment ce deja ai plătit pentru bilet (sofismul costurilor recuperate)
  2. Sau să pleci de la cinema şi să foloseşti timpul pentru a face ceva ce îţi face plăcere cu adevărat.

Lucrul pe care trebuie să ţi-l aminteşti este acesta: nu îţi poţi recupera investiţia. A dispărut. Nu o lăsa să îţi întunece judecata în orice fel de decizie pe care o iei în acest moment – las-o să rămână în trecut.

 

4. Prezicem sorţi de izbândă în mod incorect

Imaginează-ţi că te joci Cap sau Pajură cu un prieten. Dacă arunci cu moneda din nou şi din nou, ghicind de fiecare dată dacă va fi cap sau pajură. Ai 50-50 şanse să ai dreptate de fiecare dată.

Acum să presupunem că ai aruncat cu moneda de 5 ori deja şi a ieşit pajură de fiecare dată. Cu siguranţă următoarea va fi cap, nu? Şansele ca ea să fie pajură sunt mai mari acum, corect?

Ei bine, nu. Şansele să cadă capul sunt de 50-50. De fiecare dată. Chiar dacă ai întors pajură în ultimele 20 de ori. Şansele nu se vor schimba.

Sofismul omului care joacă la noroc este o eroare în gândirea noastră – încă o dată, ne-am dovedit a fi creaturi ilogice. Problema are loc atunci când punem prea mult preţ pe evenimentele din trecut şi ne derutăm memoria cu cum funcţionează lumea de fapt, crezând că vor avea un efect asupra rezultatelor viitoare ( sau, în cazul la cap sau pajură, orice efect, din moment ce evenimentele trecute nu fac nicio diferenţă în şanse).

Din păcate, dependenţele de jocuri sunt în mod particular afectate şi de o altă greşeală de gândire asemănătoare – bias-ul de aşteptări pozitive. Asta este atunci când gândim greşit că, într-un final, norocul trebuie să se schimbe în mai bine. Într-un fel, ne vine imposibil să acceptăm rezultate proaste şi renunţăm – de multe ori insistăm să nu renunţăm la ea până când nu obţinem rezultate pozitive, indiferent care sunt şansele ca asta să se întâmple.

 

5. Raţionalizăm cumpărături pe care nu le vrem

Sunt la fel de vinovat de asta cum este oricine altcineva. De câte ori n-ai ajuns acasă după o sesiune de shopping doar pentru a fi mai puţin satisfăcut de deciziile tale de cumpărare şi ai început să le raţionalizezi cu tine însuţi? Poate că nu le-ai vrut până la urmă, sau privind retrospectiv, te-ai gândit că era prea scumpe. Sau poate nu a făcut ceea ce ai sperat să facă şi s-a dovedit a fi complet inutil pentru tine.

Cu toate acestea, suntem destul de buni la a ne convinge că acele achiziţii bătătoare la ochi, inutile, gândite prost, sunt necesare în fond. Acest lucru este cunoscut ca o raţionalizare după achiziţie sau Sindromul Stockholm. Buyer’s Stockholm Syndrome.

Motivul pentru care suntem atât de buni la asta ne duce cu gândul înapoi la psihologia limbajului:

Psihologii sociali spun că te opreşte din principiul dedicării, dorinţa noastră psihologică de a rămâne consistenţi şi de a evita o stare de disonanţă cognitivă.

Disonanţa cognitivă este discomfortul pe care îl avem atunci când încercăm să ţinem de două idei sau teorii competitive între ele. Spre exemplu, dacă ne gândim la noi înşine ca fiind drăguţi cu străinii, dar apoi vedem pe cineva care cade şi nu ne oprim să-l ajutăm, atunci am avea păreri conflictuale despre noi înşine: suntem drăguţi cu străinii, dar nu am fost la fel de drăguţi cu străinul care a căzut. Asta creează atât de mult discomfort că trebuie să ne schimbăm gândirea pentru a se potrivi acţiunilor – spre exemplu, începem să ne gândim la noi ca la o persoană care nu este drăguţă cu străinii, din moment ce asta au demonstrat acţiunile noastre.

Aşadar în cazul impulsului de cumpărături, ar fi nevoie să raţionalizăm achiziţiile până când credem cu adevărat că avem nevoie să cumpărăm acele lucruri, pentru ca gândurile despre noi înşine să se alinieze cu acţiunile noastre (a face achiziţia).

Treaba şmecheră în a evita această greşeală este, în general, să acţionăm înainte să gândim (care poate fi unul dintre elementele cele mai importante pe care le au ca şi trăsătură, oamenii de succes), lăsându-ne să ne raţionalizăm acţiunile după.

Fiind conştient de această greşeală ne poate ajuta să o evităm prin prezicerea ei înainte de acţionare – spre exemplu, de cum luăm în considerare o achiziţie, de multe ori ştim că trebuie s-o raţionalizăm pentru noi înşine mai târziu. Dacă putem recunoaşte asta, poate că putem s-o evităm. Nu este însă una uşor de atacat!

 

6. Luăm decizii bazate pe efectul de ancorare

Dan Ariely este un economist de comportament care a susţinut una dintre prelegerile TED care mi-a plăcut cel mai mult, despre iraţionalitatea creierului uman când vine vorba de luarea deciziilor.

În această greşeală, ilustrează această greşeală specifică a gândirii noastre într-un mod superb, cu multiple exemple. Efectul de ancorare funcţionează în esenţă aşa: decât să iei o deicizie bazându-te pe pura valoare a investiţiei (timp, bani, etc), descompunem în factori prin valori comparative – asta înseamnă câtă valoare oferă o opţiune prin comparaţie cu o altă opţiune.

Să ne uităm la câteva din exemplele lui Dan, pentru a ilustra practic acest efect:

Un exemplu este un experiment pe care l-a condus Dan folosind două tipuri de ciocolată spre vânazre la o tarabă: Hershey’s Kisses şi Lindt Truffles. The Kisses erau fiecar câte un pennz, în timp ce Truffles erau 15 cenţi fiecare. Luând în considerare diferenţa calitativă dintre cele două tipuri de ciocolată şi preţul normal al amândurora, Truffles au fost o afacere minuntă, iar majoritatea vizitatorilor tarabei au ales Truffles.

Pentru următoarea parte a acestui experiment, Dan a oferit aceleaşi două alegeri, dar a scăzut preţul amândurora cu câte un cent. Aşadar acum Kisses erau gratis, iar Truffles costau doar 14 cenţi fiecare. Bineînţeles, acum Truffles sunt mai mult decât o afacere acum, dar din moment ce Kisses erau gratis, majoritatea oamenilor le-au ales pe acestea în schimb.

 

Sistemul tău de aversiune faţă de pierdere este întotdeauna vigilent, aşteptând în standby pentru a te opri din a cheltui mai mult decât îţi permiţi, aşadar calculezi diferenţa dintre cost şi recompensă de ori se poate. You Are Not So Smart

Un alt exemplu pe care îl dă Dan în această discuţie TED este atunci când consumatorilor li se oferă opţini de concediu din care să aleagă. Atunci când li s-a oferit opţiunea unei călătorii la Roma, cu toate cheltuielile plătite, sau o excursie asemănătoare la Paris, decizia este destul de dificilă. Fiecare oraş vine cu propria mâncare, cultură şi experienţe de călătorie din care consumatorul trebuie să aleagă .

Cu toate acestea, atunci când se adaugă o a treia opţiune, cum ar fi aceeaşi excursie la Roma, dar fără cafeaua de dimineaţă inclusă, lucrurile se schimbă. Atunci când consumatorul vede că trebuie să plătească 2.50 de euro pentru o cafea în cea de-a treia opţiune de excursie, dintr-odată, nu numai că excursia originală la Roma pare superioară celorlalte două, pare superioară şi faţă de cea la Paris. Cu toate că probabil nici nu au luat în considerare dacă cafeaua a fost sau inclusă înainte ce cea de-a treia opţiune să fie adăugată.

Iată un exemplu şi mai bun dintr-un alt experiment al lui Dan:

Dan găsit această abonare reală la The Economist şi a folosit-o pentru a vedea cum o decizie ce pare a fi o alegere inutilă (cum ar fi Roma fără cafea), ne afectează deciziile.

 

Pentru a începe, erau 3 opţiuni: să te abonezi la The Economist versiunea web pentru 59$, versiunea printată pentru 125$, sau să te abonezi atât la varianta print, cât şi la cea web pentru 125$. Este destul de clar care este opţiunea inutilă de aici. Atunci când Dan a dat acest formular la 100 de studenţi MIT şi i-a întrebat ce variantă ar alege, 84% dintre aceştia au ales oferta combinată de 125$. 16% au ales varianta web, cea mai ieftină şi nimeni nu a ales varianta doar printată pentru 125$.

Ulterior, Dan a eliminat opţiunea inutilă doar printată pe care nimeni n-a vrut-o şi a încercat experimentul pe un alt grup pe 100 de studenţi MIT. De data aceasta, majoritatea a ales opţiunea mai ieftină, doar web, iar minoritatea a ales oferta combinată. Aşadar, cu toate că nimeni n-a vrut valoarea proastă a opţiunii doar de print la 125$, nu a fost cu adevărat inutilă-de fapt, a informat deciziile pe care oamenii le-au luat dintre celelalte două opţiuni prin faptul că a făcut ca oferta combo să fie mai valoroasă în relaţie.

Această greşeală se numeşte efectul de ancorare, pentru că tindem să ne concentrăm pe o valoare anume şi să o comparăm cu celelalte opţiuni ale noastre, văzând diferenţa dintre valori mai degrabă decât valoarea fiecărei opţiuni în parte.

Eliminând singuri opţiunea inutilă în timp ce luăm decizii ne poate ajuta să alegem mai înţelept. Pe cealaltă parte, Dan spune că o mare parte din problemă vine din simplul fapt că nu ne cunoaştem preferinţele prea bine, aşa că poate acela este domeniul pe care ar trebui să ne concentrăm mai mult, în schimb.

În timp ce ştim că aptitudinile de luare a deciziilor cât timp oamenii sunt săraci (mai mult despre acest subiect aici), este fascinant cât de liber ne poate afecta. De fapt liber  a fost menţionat înainte ca fiind una dintre cele mai puternice modalităţi care ne pot afecta luarea de decizii.

 

7.  Credem mai mult în amintirile noastre decât în adevăruri întâmplări

Amintirile noastre sunt foarte supuse greşelii şi plastice. Cu toate acestea, tindem în mod subconştient să le favorizăm în faţa întâmplărilor obiective. Disponibilitatea euristică este un bun exemplu pentru asta. Funcţionează aşa:

 

Să presupunem că citeşti o pagină de text şi apoi eşti întrebat dacă paginile includ mai multe cuvinte care se termină în ing sau mai multe cuvinte cu n, penultima literă. Evident, este posibil să fie mai multe cuvinte ing decât cu n ca penultimă literă (mi-a luat ceva să înţeleg asta – citeşte propoziţia din nou, atent, dacă nu eşti sigur de ce). Cu toate acestea, cuvintele care se termină în ing sunt mai uşor de amintit decât cuvinte ca hand, end sau and, care au n ca penultima literă, aşa că am răspunde în mod natural că sunt mai multe cuvinte cu ing.

Ce se întâmplă acolo este că ne bazăm răspunsul pe probabilitatea (exemplu dacă este probabil să fie mai multe cuvinte ing pe pagină) de cât de disponibile sunt exemplele relevante ( exemplu, cât de uşor ni le putem aminti). Dificultăţile întâmpinate amintindu-ne cuvinte cu n ca penultima literă din cuvânt ne face să ne gândim la acele cuvinte care nu apar prea des, şi astfel subconştient ignorăm lucrurile evidente din faţa noastră.

Cu toate că disponibilitatea euristică este un proces natural în cum gândim, doi învăţaţi din Chicago au explicat cât de greşit poate fi:

Cu toate acestea, dovezi statistice de nădejde vor depăşi disponibilitatea euristică de fiecare dată.

Lecţia aici? Ori de câte ori este posibil, uită-te la lucruri. Analizează datele. Nu baza o decizie factuală pe instinct fără măcar să explorezi iniţial datele din punct de vedere obiectiv. Dacă ne uităm la psihologia limbajului în general, vom descoperi chiar mai multe dovezi că uitându-ne prima oară la lucruri este necesar.

 

8. Acordăm mai multă atenţie stereotipurilor decât credem

Lucrul amuzant despre multe dintre aceste greşeli de gândire legate de memorie în mod special este că sunt atât de înrădăcinate, încât a trebuit să mă gândesc mult şi din greu la de ce sunt greşeli în primul rând! Acesta este un exemplu bun – mi-a luat ceva să înţeleg cât de ilogic este acest pattern de gândire.

Este un altul care explică cât de uşor ignorăm faptele efective:

Mintea umană este atât de legată de stereotipuri şi atât de distrasă de descrieri vivace încât va fi acaparată de ele, chiar şi atunci când sfidează logica, mai degrabă decât pe fapte cu adevărat relevante.

 

Iată un exemplu pentru a ilustra greşeala, preluată de la cercetătorii Daniel Kahneman şi Amos Tversky:

În 1989 Kahneman şi Tversky au testat cât este de ilogică gândirea umană prin descrierea următoarei persoane imaginare:

Linda are 31 de ani, singură, deschisă şi foarte deşteaptă. S-a specializat în filozofie. Ca şi student, a fost profund preocupată de probleme ca discriminarea şi justiţia socială, şi a participat, de asemenea, la demonstraţii anti nucleare.

Cercetătorii i-au rugat pe oameni să citească acestă descriere apoi i-au rugat să răspundă la următoarea întrebare:

Care alternativă este mai probabilă?

  1. Linda este un consultant bancar.
  2. Linda este un consultant bancar şi este activă în mişcarea feministă.

 

Iată unde poate deveni un pic mai dificil de înţeles (aşa a fost pentru mine, cel puţin) – Dacă răspunsul nr 2 ar fi adevărat, atunci şi nr 1 este tot adevărat. Asta înseamnă că nr 2 nu poate fi răspunsul la întrebarea cu probabilitatea.

Din păcate, puţini dintre noi îşi dau seama că, pentru că suntem atât de copleşiţi de descrierea mai detaliată de la punctul 2. În plus, după cum a subliniat citatul anterior, stereotipurile sunt atât de înrădăcinate în minţile noastre încât le aplicăm subconştient la alţii.

Aproximativ 85% din oameni au ales opţiunea nr 2 ca fiind răspunsul. O simplă alegere de cuvinte poate schimba totul .

Din nou, vedem aici cât de iraţionali şi ilogici putem fi, chiar şi atunci când lucrurile sunt evidente.

Iubesc acest citat al cercetătorului Daniel Kahneman despre diferenţele dintre economie şi psihologie:

Sunt uimit. Colegii mei din economice lucrau în clădirea de lângă, dar eu n-am apreciat diferenţa profundă dintre cele două lumi intelectuale. Pentru un psholog, este auto evident să oamenii nu sunt în totalitate raţionali şi nici în totalitate egoişti, şi că gusturile lor sunt de departe stabile.

 

Clar este normal pentru noi să fim iraţionali şi să gândim ilogic, în special când limbajul acţionează ca o limitare la cum gândim, chiar dacă rareori realizăm că încă o facem. Cu toate acestea, fiind conştienţi de capcane de multe ori cădem în ele când luăm o decizie care ne ajută cel puţin să le recunoaştem, dacă nu să le evităm.

 

Tu ce greșeală ai sesizat ca o faci în nenumărate rânduri? 

 

Opinii pentru "8 cele mai întâlnite greşeli de gândire pe care creierul nostru le face în fiecare zi"