Angela Nuțu
Ce Cauzează Durerea Cronică?

ce produce durerea cronica

Ce Cauzează Durerea Cronică?

Toată lumea se confruntă cu diferite dureri ocazionale. De fapt, durerea  este o reacție importantă a sistemului nervos care vă avertizează cu privire la posibilele vătămări. Când apare o vătămare, semnalele de durere se deplasează dinspre zona afectată până la măduva spinării și la creier.

Durerea devine de obicei mai puțin severă pe măsură ce rănile se vindecă. Cu toate acestea, durerea cronică este diferită de durerea acută, trecătoare. Prin durerea cronică, corpul continuă să transmită semnale dureroase creierului, chiar și după ce o anumită vătămare/zonă afectată se vindecă. Acest lucru poate dura câteva săptămâni sau chiar ani întregi. Durerea cronică poate limita mobilitatea și poate reduce flexibilitatea, forța și rezistența. Acest lucru poate îngreuna realizarea sarcinilor și activităților zilnice.

Durerea cronică este definită ca durerea ce poate dura cel puțin douăsprezece săptămâni. Durerea poate fi uneori sfâșâietoare, alteori ușoară, determinând o senzație de arsură sau discomfort în zonele afectate. Poate fi constantă sau intermitentă, venind și dispărând fără vreun motiv aparent. Durerea poate să apară în aproape orice parte a corpului. Durerea se resimte diferit de la o zonă afectată la alta.

Unele dintre cele mai frecvente tipuri de dureri cronice include:

durere de cap;

durere postchirurgicală;

durerea posttraumatică;

durerile din zona de jos a spatelui;

durerile cauzate de cancer;

artrita;

durerea neurogenică (cauzată de leziuni ale nervilor);

durerea psihogenică (acea durere care nu este cauzată de boală sau de leziuni ale nervilor).

Potrivit Academiei Americane de Medicina Durerii, mai mult de 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume au dureri cronice. Este cea mai frecventă cauză a dizabilității pe termen lung în SUA, care afectează aproximativ 100 de milioane de americani.

Cauze ale durerii cronice

Durerea cronică este, de obicei, cauzată de o leziune inițială, cum ar fi o entorsă de spate sau un mușchi deplasat. Se consideră că durerea cronică se dezvoltă atunci când nervii sunt afectați. Daunele nervoase fac durerea mai intensă și de lungă durată. În aceste cazuri, tratarea cauzei principale nu poate rezolva durerea cronică.

În unele cazuri, totuși, oamenii suferă de durere cronică fără nicio cauză în prealabil. Cauzele exacte ale durerii cronice fără leziuni nu sunt bine înțelese. Durerea poate fi uneori rezultatul unei stări de sănătate subiacente, cum ar fi:

sindromul de oboseală cronică ce se caracterizează prin oboseală extremă, prelungită, adesea însoțită de durere;

endometrioza, o tulburare dureroasă care apare atunci când mucoasa uterină crește în afara uterului;

fibromialgie (durere larg răspândită în oase și mușchi);

boala intestinului inflamator (un grup de afecțiuni care cauzează inflanații dureroase, cronice în tractul digestiv);

cistita interstițială (o afecțiune cronică marcată de presiunea și durerea vezicii urinare);

disfuncția temperomandibulară a articulației (TMJ) – o afecțiune care provoacă apăsarea dureroasă, ruperea sau blocarea maxilarului;

vulvodinia – durere vulvară cronică ce apare fără o cauză evidentă.

Factori de risc

Cine este în pericol în cazul durerii cronice?

 Durerea cronică poate afecta persoanele de toate vârstele, dar cel mai frecvent este întâlnită la persoanele vârstnice. Pe lângă vârstă, alți factori care pot crește riscul apariției durerii cronice includ: rănile, intervenția chirurgicală, problemele cu care femeile se confruntă, supraponderabilitatea sau obezitatea.

Tratament

Cum se tratează durerea cronică?

 Scopul principal al tratamentului constă în reducerea durerii și stimularea mobilității. Acest lucru vă ajută să vă întoarceți la activitățile zilnice fără disconfort.

Severitatea și frecvența durerii cronice pot diferi în rândul indivizilor. Astfel, medicii creează planuri de gestionare a durerii pentru fiecare persoană în parte. Planul dvs de gestionare a durerii va depinde de simptomele dvs și de orice condiții de sănătate subdiacente. Tratamentele medicale, remediile pentru stilul de viață sau o combinație acestor metode pot fi folosite pentru a trata durerea cronică.

Proceduri medicale pentru durerea cronică

Anumite proceduri medicale pot oferi, de asemenea, scutire/eliberare de durerea cronică. Câteva exemple ar fi următoarele: stimularea electrică, care poate reduce durerea prin trimiterea de șocuri electrice ușoare în mușchii dvs, blocul nervos, care este o injecție ce împiedică nervii să trimită semnale dureroase către creier, acupunctura, care implică înțeparea ușoară a pielii cu ace pentru a atenua durerea, intervenția chirurgicală care corectează rănile ce s-au vindecat în mod corespunzător și care pot contribui la durere.

Remedii pentru tratarea durerii cronice

 În plus, diferite remedii pentru stilul de viață sunt disponibile în vederea ameliorării durerii cronice. Exemplele includ: fizioterapia, tai chi, yoga, arta și muzica, animalele de companie, psihoterapia, masajul, meditația, etc.

Confruntarea cu dureri cronice:

Nu există un remediu pentru durerea cronică, dar această afecțiune poate fi gestionată cu succes. Este important să respectați planul de gestionare a durerii pentru a contribui la ameliorarea simptomelor.

Durerea fizică este legată de durerea emoțională, astfel încât durerea cronică poate crește nivelul de stres. Dezvoltarea abilităților emoționale vă poate ajuta să faceți față stresului legat de starea dvs. Iată câteva măsuri pe care le puteți lua pentru a reduce stresul: grija față de corpul dvs, hrana corespunzătoare, somnul adecvat și exercițiile în mod regulat vă pot menține sănătatea și reduce sentimentele de stres.

Continuați să luați parte la activitățile dvs zilnice: vă puteți mări starea de spirit și puteți scădea stresul prin participarea la activitățile care vă bucură și socializarea cu prietenii. Durerea cronică poate îngreuna îndeplinirea anumitor sarcini. Dar izolarea vă poate oferi o viziune mai negativă asupra stării dvs și crește sensibilitatea la durere.

Căutați sprijin: grupurile de prieteni sau familia vă pot oferi o mână de ajutor și confort pentru a traversa mai bine perioada dificilă. Indiferent dacă aveți probleme cu sarcini zilnice sau pur și simplu aveți nevoie de un stimulent emoțional, un prieten apropiat sau o persoană la care țineți în mod deosebit vă poate oferi sprijinul de care aveți nevoie.

Ce se întâmplă în creierul nostru când simțim durere?

Durerea constă în sentimente și senzații declanșate în sistemul nervos și numai creierul decide dacă ceva este o amenințare potențială suficient de gravă pentru a vă justifica un avertisment intern.

Acum știm că creierul răspunde mai mult decât semnalele care îi sunt trimise de receptorii de pericol din jurul zonei afectate. Cercetările efectuate de grupul de cercetare „Body and Mind” din cadrul Universității din Australia de Sud au arătat că, atunci când indivizii au fost atinși cu o piesă rece de metal, în timp ce li s-au arătat o lumină roșie, au descris experiența ca fiind mult mai dureroasă decât cei cărora li s-a arătat o lumină albastră .

Acest lucru ne arată cum creierul este influențat de diferiți factori, ceea ce înseamnă că putem face mult mai mult pentru a-i ajuta pe cei care suferă, deoarece pot învăța să răspundă în mod avantajos altor factori.

Așadar, tehnicile alternative de lucru cu mintea pot fi extrem de eficiente pentru a controla și elimina durerile cronice, de orice tip.

Asociația Română de Hipnoză îi aduce pentru prima oară în România pe Freddy și Anthony Jacquin, tată și fiu, doi dintre cei mai renumiți hipnoterapeuți din Europa. Freddy Jacquin este recunoscut la nivel mondial pentru crearea Tehnicii Săgeata, una dintre cele mai eficiente tehnici care se folosește de puterea minții pentru a controla și elimina durerea, fie ea fizică sau emoțională. Trainingul se desfășoară în weekend-ul 21-22 Aprilie 2018, în București.

Dezvoltată inițial  ca mijloc de a oferi o ușurare rapidă celor care suferă de afecțiuni cronice, Săgeata s-a dovedit a fi o tehnică minunată de eliberare a durerii. Poate fi folosită eficient nu numai pentru a înlătura durerea fizică, ci și pentru a provoca schimbarea într-o varietate de probleme emoționale și psihologice.

Acest curs îți va oferi o înțelegere clară  cât și tehnici practice prin care poți obține sau facilita o reducere semnificativă a durerilor cronice. După ce vei înțelege acest lucru, vei învăța cum să aplici această abordare la o varietate de alte probleme.

Te poți înscrie la curs dând click pe link-ul de AICI 

Opinii pentru "Ce Cauzează Durerea Cronică?"