Angela Nuțu
Importanța Tăcerii pentru Dezvoltarea Creierului Tău

Importanța Tăcerii pentru Dezvoltarea Creierului Tău

Tăcerea, sfânta tăcere, poate fi o binecuvântare neurologică pentru mintea ta. S-a dovedit că tăcerea prelungită stimulează dezvoltarea de noi celule nervoase în creier, în timp ce perioadele fără zgomot dintre sunete au adus oamenii în stări mai relaxate.

Aceste descoperiri şi altele au fost raportate de David Gross într-o reuniune Nautilus de cercetări ştiinţifice pe beneficiile tăcerii. Același studio mai notează faptul că tăcerea poate fi considerată o comoditate rară în lumea noastră saturată de media. Sunt din ce în ce mai puţine locuri unde domneşte tăcerea, şi este posibil ca chiar raritatea experienţei să fie responsabilă de efectele neurologice descoperite de cercetători.

Cel mai intrigant studiu a fost însă cel concentrat pe şoareci, nu pe oameni. Dar nu ar trebui să fie complet ignorat din acest motiv, iar rezultatele sale sunt destul de impresionante. Imke Kirste, biolog la Universitatea Duke a fost interesată de declanşarea efectelor regeneratoare ale celulelor nervoase folosind stimuli auditivi.

Pentru studiul său,  Kirste a supus 3 grupuri de şoareci adulţi la 3 tipuri de sunete: muzică, zgomot alb  şi chemări pentru şoarecii abia născuţi. Între timp, un al patrulea grup, de control, a beneficiat de două ore de linişte pe zi. Primele trei grupuri au înregistrat nişte efecte pozitive, dar nimic care să dureze.

În mod neaşteptat, “grupul de control” a fost cel care a produs efectul pe care Kirste îl căuta – dezvoltarea de noi celule nervoase în hipocamp, o regiune a creierului implicată în codificarea noilor amintiri. (Oameni care au avut parte de daune severe la hipocampi au probleme în a forma noi amintiri şi pot chiar să-şi piardă amintiri mai recente). Ipoteza lui Kirste este că experienţa neobişnuită la un mediu tăcut a stimulat creierul şoarecilor să crească în activitate, ca răspuns la o nouă situaţie ciudată.

Într-un alt studiu pe efectele sunetului, Luciano Bernardi a investigat eficienţa muzicii în modularea stresului la oameni. Cercetător medical de la Universitatea Pavia, Italia, Bernardii şi colegii C. Porta şi P. Sleight au pus scurte piese muzicale în 6 stiluri diferite unor subiecţi umani şi au observat reacţiile fiziologice.

A fost inserată o pauză de 2 minute în toate secvenţele muzicale folosite în studiu. Cercetătorii nu-şi plănuiseră să investigheze efectele pauzei, şi totuşi aceste două minute scurte de linişte au produs o stare mai profundă de relaxare asupra participanţilor decât orice fel de muzică.

Tăcerea – în special perioadele de tăcere contrastate de alte sunete- ar putea fi chiar ceea ce a recomandat doctorul pentru oamenii care au de-a face cu stresul. Mai mult decât atât, liniştea prelungită te-ar putea ajuta să-ţi îmbunătăţeşti funcţiile creierului şi memoria – chiar dacă nu eşti şoricel 😊

Opinii pentru "Importanța Tăcerii pentru Dezvoltarea Creierului Tău"